Cum lucrăm
Arhitectura în trei niveluri
Atlasul timpului pornește de la o idee simplă: în viață avem nevoie de hărți. Există hărți care ne ghidează în spațiu și unele care ne ghidează în timp. Ele sunt suprapuse, mereu în transformare, mereu incomplete, mereu deschise.
Există timpul pe care îl măsurăm în zile, ani și evenimente. Timpul în care ceva s-a întâmplat înainte sau după altceva. Grecii îl numeau Chronos.
Există însă și timpul așa cum îl trăim. O după-amiază poate părea nesfârșită, câțiva ani pot trece aproape fără să-i simțim, iar o întâmplare veche poate deveni, dintr-odată, foarte prezentă. Acesta este Kairos: momentul care capătă o semnificație aparte.
Mircea Eliade adâncește și mai mult perspectiva filosofică și propune dimensiunea timpului sacru: un timp înainte de timp, care poate fi reactualizat. Omul nu își amintește pur și simplu începutul, ci devine, pentru o vreme, contemporan cu evenimentul originar și cu sensul pe care acesta îl poartă. În Atlas, vom căuta acest timp ca pe o dimensiune intrinsecă a lumii noastre interioare - un loc în care putem regăsi și pune din nou în mișcare resurse de transformare, sensuri uitate sau încă neformulate și posibilități ale devenirii noastre care așteaptă să fie trăite.
Atlasul lucrează cu toate trei. Ne interesează când s-a petrecut ceva, dar și felul în care acel moment continuă să existe în corp, în imagini, în relații și în povestea despre noi.
Pentru a urmări toate acestea, ne folosim de o arhitectură în trei niveluri.
Citește articolulNivelul 1Hărți trăite
Timpul fenomenologic
Începem cu experiența, înainte de a încerca să o explicăm.
Ce se întâmplă în corp când îți amintești un anumit moment? Unde apare tensiunea și unde simți mai mult spațiu? Ce se schimbă dacă rămâi puțin cu o senzație, cu un sunet, cu o textură sau cu o imagine?
Uneori, corpul reacționează înainte să găsim cuvintele. Alteori, o amintire apare printr-un miros, un gest sau o stare pe care o recunoaștem fără să știm imediat de unde vine.
La acest nivel, creativitatea înseamnă să intri în contact cu ceea ce apare și să vezi unde te conduce. Participă întreaga persoană: corpul, percepția, emoțiile, atenția și intenția. Au loc aici atât lucrul activ, cât și pauza. Unele lucruri se conturează în timp ce le căutăm; altele apar când lăsăm pentru o vreme căutarea deoparte.
Nivelul 2Hărți simbolice
Timpul simbolic și arhetipal
O experiență se poate schimba atunci când primește o formă.
O senzație poate deveni imagine. O emoție poate căpăta o culoare, o mișcare sau un contur. Un gând se poate transforma într-o întrebare, iar un fragment de viață poate începe să se așeze într-o poveste.
Lucrăm cu imagini, cuvinte, obiecte, desen, scriere și diferite materiale. Fiecare oferă anumite posibilități și impune propriile limite. Uneori tocmai limita ne ajută să găsim forma potrivită, așa cum malurile dau formă curgerii unui râu.
Simbolul privește și spre viitor: o imagine poate exprima trecutul și, în același timp, poate dezvălui o posibilitate care apare abia acum. Astfel, sensul unei creații include ceea ce face posibil, nu doar ceea ce reproduce.
În Atlas, simbolul poate deschide o experiență de autocunoaștere și autoconstituire atunci când persoana participă activ la interpretarea lui și la consecințele acesteia.
Povestea devine astfel o hartă a devenirii: leagă un trecut pe care îl reconstruim de un viitor pe care îl putem imagina.
Nivelul 3Hărți relaționale
Timpul ecosistemic
Timpul personal este împletit cu multe alte timpuri.
Există timpul familiei, cu poveștile, tăcerile și versiunile ei despre ceea ce s-a întâmplat. Există vârstele și etapele vieții, sărbătorile, ritualurile, perioadele istorice și regulile culturii în care am crescut. Există și ritmurile corpului, ale anotimpurilor și ale locurilor în care trăim.
O experiență aparent personală poate purta ecoul unei relații, al unei așteptări de familie sau al unei idei despre cum „se cuvine” să fim. Alteori, un loc, o comunitate sau apropierea de natură pot susține părți din noi care au avut prea puțin spațiu.
La acest nivel, explorăm felul în care povestea individuală se întâlnește cu poveștile celorlalți și cu lumea din jur. Ce simt că îmi aparține? Ce am primit? Ce am dus mai departe fără să aleg în mod conștient? Ce își mai găsește locul în viața mea de acum?
Creativitatea apare și ea în această întâlnire dintre persoană și lume. Ceea ce vedem, atingem, auzim și folosim în proces participă la construirea sensului. Uneori se schimbă felul în care privim o experiență. Odată cu el, se poate schimba și locul nostru în poveste.