Arhitect de procese relaționale
Ce poveste spune compania ta?
Fiecare organizație spune o poveste despre cine este, ce prețuiește și cum se ajunge la succes. O parte din ea apare în prezentări și documente. Cealaltă circulă prin glume, avertismente, întâmplări povestite la petreceri și fraze precum „aici lucrurile se fac așa”.
În laborator putem aduce aceste povești la vedere și le privim împreună pentru a observa ce spun despre apartenență, valoare, loc în echipă sau alte dimensiuni care țin de filosofia și cultura organizației.
Apoi, în funcție de concluziile la care ajungem, căutăm firul narativ care ghidează, de fapt, comportamentele din prezent și construim împreună alternative care pot duce mai departe o poveste nouă.